Textul pe care urmează să îl citiți a fost scris ca reflecție asupra experienței mele la Festivalul de Film și Istorii Râșnov, care a avut ca temă libertatea. Festivalul a fost absolut superb din toate punctele de vedere, o experiență culturală pe care o recomand cu mult drag. Eseul a fost publicat (în limba română) și pe website-ul festivalului. Îl puteți găsi aici.
The following text that you are about to read was written as a reflection upon my experience at Râșnov Film Festival, the theme of which was freedom. The festival was absolutely superb from all points of view, a cultural experience that I wholeheartedly recommend.
Mai multe informații despre festival/ more information about the festival:
Omul este și a fost dintotdeauna o ființă profund nemulțumită, fapt ce, de altfel, l-a ajutat enorm să evolueze, să își depășească condiția, să devină ceea ce este în ziua de astăzi. Așadar, nemulțumirea poate fi folositoare, un catalizator al evoluției, însă denumirea acesteia trimite către un adevăr sumbru, că omul va învăța cu greu să se bucure de ce are, că el va ținti spre a avea mai mult, și acest adevăr se reflectă și în cazul libertății și felul în care omul o percepe.
Mulți idilizează libertatea în forma sa absolută, în care individul are control asupra propriei vieți în întregime, lipsit de constrângeri. Libertatea nu poate fi, însă, absolută, deoarece obstacole vor exista mereu, așa că libertatea nu poate fi decât relativă. Putem spune că suntem mai liberi în comparație cu x, dar nu vom duce niciodată o existență în care nu vom fi, din unele puncte de vedere și într-o oarecare măsură, limitați.
Legile, condiția economică, sistemul politic, ierarhia socială și multe altele ne limitează fizic. Libertatea noastră fizică este limitată, așadar, de lucruri pe care nu le putem controla, iar cea care se află dincolo de materia fizică, libertatea psihică, este de asemenea limitată de temeri și griji care, până la urmă, ne fură din libertatea de a face orice, de a avansa fără să ne țină ceva înapoi sau să ne obstrucționeze ceva calea. Prin urmare, așa-zisa libertate absolută este imposibilă. Dar cine a spus că libertatea trebuie să fie absolută?
Libertatea este un concept greu de definit, tocmai din cauza faptului că această libertate este aproape întotdeauna subiectivă și se manifestă în mod diferit pentru fiecare. Dacă la naștere pruncul nu este decât o cantitate de humă umedă și cleioasă, experiențele pe care i le facilitează viața îl modelează și îl întăresc într-un fel aparte, și din aceste experiențe, aceste trăiri impresionante, învață cum să privească atât lumea ce îl înconjoară, cât și pe el însuși, dobândește abilitatea de a-și determina valorile și principiile, de a se autodefini.
Așadar, ideea că fiecare percepe libertatea în felul său și că această percepție a fost sculptată de circumstanțe este una întru totul firească. Totodată, se înțelege și că există o definiție colectivă a libertății împărtășită de un grup de oameni care au fost afectați de un eveniment comun sau a căror vieți s-au desfășurat în circumstanțe comune.
Eu cred cu desăvârșire că libertatea este așa cum o definim noi înșine în relație cu propria persoană. Este o stare de a fi: liber. Nu ar trebui să căutăm libertatea absolută, ci ar trebui să fim atenți la ceea ce ne face să ne simțim de parcă am căpătat aripi, lucru ce diferă pentru toată lumea.
Însă eu am privilegiul de a mă pierde în asemenea concepții abstracte, să mă concentrez pe libertatea de a face x, fiindcă viața nu mi-a fost răpită de o dictatură oprimantă și de persecuție. Nu am crescut într-o societate în care foametea era condiția fizică standard, iar teama cea psihică, o societate construită precum o uzină automatizată, cu milioane de piese care se mișcă în sincron.
Eu îmi permit să privesc libertatea drept ceva abstract deoarece eu beneficiez de ea în doză mare- acest concept, al libertății, nu îmi este străin și aș putea să spun că nu apreciez îndeajuns libertatea de care am parte. Fiindcă libertatea este relativă, nimeni nu poate fi satisfăcut de amploarea libertății pe care o are până când aceasta este pierdută.
Libertățile fundamentale sunt, în prezent, protejate constituțional, făcând parte din drepturile omului, cel puțin din punct de vedere teoretic. Numai pentru că acestea sunt protejate putem să ne concentrăm asupra libertăților mai mici, subiective, mai insignifiante și superficiale în comparație cu cele fundamentale.
Ultimul veac, cu greutățile sale, ne-a învățat că libertatea în forma sa fundamentală este indispensabilă. Un om care nu are libertatea de a se exprima, de a decide pentru el însuși, este un om șters, o umbră a sinelui său. Se plimbă printr-o viață care nu-i aparține cu capul lăsat, cu umerii obosiți, grăiește cuvinte deșarte într-o limbă de lemn în timp ce mintea lui ascunde minunății pe care restul lumii nu le va ști niciodată. Se ascunde în el însuși- nu cunoaște încrederea față de ceilalți, fată de lume și, la un moment dat, precum un motor supraîncălzit, acesta răbufnește.
Realitatea noastră de zi cu zi este mai frumoasă, mai colorată, deoarece suntem mult mai liberi decât eram în urmă cu treizeci de ani. Prin urmare, libertatea a căpătat o conotație nouă pentru noi.
Poate că setea după libertate absolută este felul în care o traumă istorică se manifestă și în ziua de astăzi, dar neapreciind libertatea pe care o avem, ajungem să fim, în mod ironic, constrânși pe plan psihic.
Eu nu am cunoscut realitatea pe care au îndurat-o părinții și bunicii mei, dar am învățat, grație multelor experiențe pe care le-am trăit, să privesc această libertate de care am parte drept un cadou pe care ei mi l-au făcut, rodul visurilor pe care le-au avut de a clădi o lume mai bună.
Este datoria noastră, de acum înainte, să nu permitem nimănui să ne răpească libertățile fundamentale și să visăm în continuare, să privim cu recunoștință faptul sublim că putem să ne autodefinim și să ne gândim deja la libertate într-un mod abstract, să explorăm subiectivitatea acestui concept esențial.
Man is, and always has been, a deeply unhappy being, a trait that has helped him evolve and surpass his condition immensely, and has helped him become what he is today. It so results that unhappiness can be yielded productively, as a catalyst of evolution. However, the very name of this trait evokes a somber truth, that man will learn with great difficulty to be appreciative of what he has, that he will always strive to have more, and this truth is also applicable in the case of the concept of freedom and man’s perception of it.
Freedom, in its absolute form, is idolized by many. This is the form in which the individual has ultimate control over his own life and is not held back by anything. Freedom, however, cannot be absolute, because obstacles are omnipresent. As a result, freedom has to be relative. One can say that one is freer in comparison to x, but a life led wholly without obstacles from some points of view represents an impossibility.
Laws, economic status, the social hierarchy, and many other factors limit one from a physical point of view. Thus, one’s physical freedom is limited by obstacles that the individual cannot control, and the freedom that transcends physical freedom, psychological freedom, is also limited by fears and worries that, in the end, rob one of the freedom of doing absolutely everything, of advancing without restraints or obstacles in one’s way. Therefore, the so-called absolute freedom is impossible. But who said that freedom must be absolute?
Freedom is a concept that cannot be easily defined, precisely because this freedom is almost always subjective, manifesting itself differently for each individual. If at birth the child is nothing more than a wet and malleable quantity of clay, the experiences that life facilitates for him shape his existence and harden him in a particular way. He learns how to view and perceive the world around him as well as himself, and gains the ability to determine his values and principles and to define himself.
The idea that each individual perceives freedom in his way and that this perception was sculpted by circumstance is completely reasonable. Still, it must also be acknowledged that there is a collective definition of freedom shared by a group of people that were affected by a similar event or whose lives unfolded in similar circumstances.
I wholeheartedly believe that freedom carries the definition that we attribute to it in relation with ourselves. It is a state of being: free. We should not set out on a quest to find absolute freedom, instead, we should pay attention to what makes us feel as if we have grown wings, something that varies for everyone.
Still, I have the privilege of losing myself in such abstract concepts, of concentrating on the ability to do x, because my life has not been stolen by an oppressive dictatorship and persecution. I was not raised in a society in which hunger was the standard physical condition and fear the standard psychological condition, a society built akin to an automatized factory, with millions of synchronized pieces.
I can afford to view freedom as an abstract concept because I benefit from it in a large dose- this concept, the concept of freedom, is not unbeknownst to me and I could even say that I do not appreciate the freedom I have accordingly. Because freedom is relative, no one can be satisfied with the breadth of the freedom that they have until this freedom is lost.
Presently, fundamental freedoms are protected from a constitutional point of view, belonging to the human rights, at least theoretically. It is only because these fundamental freedoms are protected that we can concentrate upon the freedoms that are smaller, more subjective, less significant, and superficial compared to the fundamental ones.
The last century, with its hardships, has taught us that freedom in its fundamental form is indispensable. A man who does not have the freedom to express himself and decide for himself is blurred out, a shadow of his true self. He wanders through a life that does not truly belong to him with his head low and shoulders tired, speaking empty words in a propagandist jargon while his mind hides wonders that the rest of the world will never know. He hides within himself and is not acquainted with the concept of trusting those around him, of trusting the world around him and, at a certain point, like an overheated engine, he flares.
Our daily reality is more beautiful, more vividly colored because we possess so much more freedom than we did three decades ago. As a result, freedom has gained a novel connotation for us.
Maybe the thirst for absolute freedom is the contemporary manifestation of historical trauma, but, ironically, being unappreciative of the freedom we have, we end up being restrained psychologically. I did not live through the harsh reality endured by my parents and grandparents, but I have learned, thanks to the many experiences I have gone through, to view the freedom that I have received as a gift from them, the fruit of their dreams of building a better world.
It is our duty, from now on, not to allow anyone to steal our fundamental freedoms and not to stop dreaming, to recognize with gratitude the sublime fact that we can define ourselves and already begin to perceive freedom abstractly and explore the subjectivity of this crucial concept.
La penseuse 